Sola ruinkirke iunie 7, 2008
Posted by narcis in Sola.Tags: Ruinkirke
add a comment
Va spuneam ca Sola e un oras de peste 20.000 de locuitori, situat la vreo 15 km distanta de Stavanger. Daca se intampla sa ajungeti pe aici, sunt cateva locuri / lucruri care merita vazute.
Sola ruinkirke (I)*
Este o micuta biserica din piatra, despre care se crede ca a fost ridicata in jurul anului 1140. Abandonata in 1842, biserica si terenul aferent au fost achizitionate in 1873 de un pictor pe nume Johan J. Bennetter, care a transformat locul in… casa de locuit si atelier!
Biserica cade prada ruinei dupa moartea pictorului, pentru ca, in 1940, sa fie complet distrusa din ordinul ocupantilor nazisti (Germania a ocupat Norvegia intre 1940 si 1945).
In anii ‘80 ai secolului trecut, autoritatile au decis sa o reconstruiasca, organizand un concurs cu participarea arhitectilor locali. Castigator a fost un anume Louis Kloster, care a avut ingenioasa idee de a reconstrui vechea biserica astfel incat sa pastreze si urmele succesivelor devastari suferite.
Biserica a fost binecuvantata in 1995, de episcopul Bjørn Bue, nascut chiar aici in Sola. Aici se celebreaza nunti si se organizeaza diferite concerte de orga, pian etc.
* Am utilizat informatii inserate in cartea “Stavanger and its surroundings”, scrisa de frantuzoaica Veronique Mignot-Bari si publicata anul acesta (la editura Trolls of Norway).
M-am tuns la Zack! iunie 7, 2008
Posted by narcis in Norvegia.1 comment so far
Inainte de a pleca din Bucuresti am vrut sa ma tund. Ei bine, dupa ce am consultat degeaba un prieten chel (!), am cautat o frizerie de mi-a venit rau si am plecat din tara netuns! De altfel, in doi ani petrecuti in Bucuresti am dat peste trei frizerii mari si late: una pe Nerva Traian, langa prima locuinta inchiriata (ori de cate ori intram aici, un flacau cu figura si gesturi de hair-stilist ma anunta ca au programare!), a doua undeva pe langa Piata Cosbuc, aproape de a doua locuinta inchiriata (in ultima vreme era insa mereu inchis, ceea ce ma face sa cred ca…), iar a treia undeva pe Bulevardul Timisoara.
Revin. M-am vazut in oglinda si mi-am dat seama ca e cazul sa ma tund. Frate-miu, incantat: “Nicio problema, fratello, mergem la Zack!” Un prieten de-al sau, imigrant desigur, care are o frizerie foarte aproape de centru, in Stavanger. Am luat cu noi si un coleg al fratelui meu, care se pregateste de insuratoare, ne-am urcat in masina si fuga la Stavanger, sa ne tundem inainte sa inceapa meciurile de la Euro.
Zack (foto) e un irakian venit aici inca din 1999, care a transferat imediat simpatia acordata fratelui meu si catre mine. Asa sunt eu, norocos. Si nu glumesc cand spun asta…
Portugalia, ce echipa! iunie 7, 2008
Posted by narcis in Sport.Tags: portugal
add a comment
Pe langa trei puncte, Portugalia a castigat cu siguranta multi suporteri din randul celor neutri: o echipa care ataca inclusiv cu fundasii centrali (Carvalho a participat, la randu-i la cateva faze de toata frumusetea) merita toate aplauzele. Ma bucur foarte mult si pentru decarul Joao Moutinho, l-am remarcat in cateva meciuri la Sporting si iata-l confirmand si la nationala.
Lusitanii au jucat incantator in multe momente; ramane sa confirme si in meciurile urmatoare si, cine stie, poate vor castiga, in fine, un trofeu dupa care alearga din vremea legendarului Eusebio. Turcia n-a aratat mare lucru, dar e posibil ca “Imparatul” Terim sa nici nu-si fi propus acest lucru. E, pana la urma, o infrangere programata, Euro va incepe pentru turci cu adevarat la Basel, contra tarii gazda, un meci care se anunta a fi un razboi in toata regula (n-ati uitat, sper, barajul pentru Mondialele din 2006, incheiat cu o bataie ca-n sapte pacate).
Dupa infrangerea cu Cehia, elvetienilor le ramane sa spere ca vor impusca francul, insa nu-i vad bine. Dincolo de cele trei puncte, pierderea lui Frei cantareste enorm. Cat despre reprezentativa lui Karel Bruckner, e doar o umbra. A castigat norocos, poate nemeritat, dar are trei puncte, nu e putin.
Portugalia a luat caimacul zilei inaugurale. Euro continua, aducand pe teren doua dintre favoritele la victoria finala: Croatia si Germania. Ce va fi, vedem maine seara.
Roman impuscat in brat… iunie 7, 2008
Posted by narcis in Uncategorized.add a comment
Incident noaptea trecuta, in campingul de aici de la Sola, in care a fost implicat si un roman in varsta de 34 de ani, care a fost impuscat in mana de un barbat in varsta de 57 de ani, arestat ulterior de politia norvegiana. Fraza care imi da fiori spune ca cel care a tras ar fi urmat sa fie executat de romanul de 34 de ani.
Mai jos, link-ul catre “Stavanger Aftenblad”.





