“Ratacirile fetei nesabuite”

 Cumparata de la magazinul din Gara de Nord, cartea m-a ajutat sa indur drumul cu acceleratul pe ruta Bucuresti – Iasi. Cred ca am sa fac mereu in mintea mea conexiunea asta: fata nesabuita – drumul cu trenul spre casa.
Este povestea unei iubiri-obsesii, pe care naratorul (povestea e spusa la persoana intai, da) o nutreste fata de “fata nesabuita”, personaj care poarta mai multe nume, dar care se identifica mai usor astfel – fata rea (titlul original este “Travesuras de la niña mala”).
Cartea a fost publicata prima oara in 2006 si contine toate ingredientele care i-au adus succes lui Llosa de-a lungul timpului, inclusiv sexualitate din belsug. E, fara indoiala, o poveste reusita, pasionanta, captivanta. Si, totusi, am fost putin dezamagit: comparata cu alte creatii ale lui Llosa, “Ratacirile…” e o carte slaba. Ce vreau sa spun e ca nu poate sta langa “Conversatia la Catedrala”, despre care cred si acum (au trecut cativa ani buni de cand am citit capodopera asta) ca este cel mai bun roman scris vreodata. Si nici langa “Orasul si cainii” ori “Casa Verde”, ca sa ma rezum la alte doua exemple. Mai spun o data: “Ratacirile…” nu e o carte rea, dar Llosa a scris altele (mult) mai bune.
Mi-a placut mult coperta editiei Humanitas: fotografia cu doi batranei citind la o masa in cafeneaua “La Maison Rose”, probabil undeva in Paris. Am descoperit apoi coperta editiei originale. Faceti comparatia!