narcis

Am vazut pe explorer unul din acele documentare despre fotbal pe care romanii sunt incapabili sa le produca. Din lipsa de subiecte, cel mai probabil.

Un irlandez de varsta mijlocie din Waterford (Republica Irlanda, asadar omul nici macar nu e din Regat) a devenit suporter al lui Exeter City, echipa pe care a vazut-o prima data cand si-a vizitat varul din Anglia. Exeter City a pierdut meciul respectiv cu 1-6 in fata lui Hull City, dar impresia facuta asupra irlandezului nostru a fost atat de puternica incat omul a devenit cel mai inrait dintre fani. Garajul sau s-a “metamorfozat” intr-un adevarat templu inchinat team-ului favorit, iar irlandezul merge sa-i vada pe Exeter City la meciurile de acasa (adica in Newcastle) ori de cate ori poate. “Am facut vreo doua ipoteci si vreo sapte carduri pentru asta, am fost si foarte aproape de divort, dar altfel nu se poate”. A fost filmat in timpul unui meci cu Accrington si omul era atat de fericit incat am fost convins ca echipa lui de suflet castigase. Am avut parte insa si de informatia cu pricina: Exeter City – Accrington 1-3.

Alta intamplare. Prin nu stiu ce an, Burton Albion a intalnit Manchester United in Cupa Angliei. Si, dupa ce remizase pe teren propriu, a urmat rejucarea de pe “Old Trafford”, unde echipa din ligile inferioare a fost insotita de 11.000 suporteri (semnul exclamarii se impune daca ma gandesc ca sunt multe meciuri pe Ghencea la care Steaua nu are atatia spectatori)! Fiecare in galben-negru, culorile echipei, fiecare increzator, fiecare… fericit. Asta e cuvantul. Nu e greu de ghicit cum s-a terminat. “The Boss” (sir Alex Ferguson, pentru putinii prieteni “Fergie”) a aliniat o echipa de rezerve, dar Man. United tot a inscris de cinci ori. La finalul meciului, la iesirea din “Teatrul Viselor”, unul dintre fanii lui Burton, transfigurat de bucurie, declara unui tele-reporter: “Am facut un meci foarte bun, cei de la Manchester au inscris cinci goluri norocoase”.

Chestiile astea mi-au amintit ca in tineretea mea revolutionara am cunoscut pe cineva care tinea cu Millwall, echipa despre care TRU scria candva ca distruge tot, inclusiv propria reputatie. Omul meu era foarte pasnic si destul de retras. Ma gandesc ca prea intreg la minte nu era, totusi, pentru ca imi mai amintesc ca in 1996 isi incepea cariera de impresar de fotbalisti ducandu-ma pe mine sa sustin probe de joc la o divizionara B din Constanta. Am dat insa peste un antrenor rezonabil, care ne-a comunicat ca echipa are portari destui si inca de valoare. O fi contat ca am un metru saptezeci si cinci si eram slab ca un tar?! Evident, cariera de impresar a amicului meu s-a incheiat glorios chiar atunci. De frustrare, eu am devenit ziarist de sport. Si portar de ocazie pe la competitii de prestigiu planetar, precum Cupa Presei, Trofeul „Telegraf”, Cupa „Navalistul” si care o mai fi fost.