Richard Ford – “Cronicarul sportiv”

Am descoperit cartea într-o descindere-fulger, aproape de ora închiderii, într-o librărie din Sibiu (de prin adolescenţă am deprins obiceiul de a-mi cumpăra cărţi din oraşele prin care trec).

Evident, m-a atras titlul, nu auzisem de roman, care e publicat totuşi în 1986, iar numele de Ford mă ducea până de curând cu gândul la maşini şi, vag, la succesorul lui Nixon. “Cronicarul sportiv“. Am făcut meseria asta, mai bine sau mai puţin bine, nişte ani buni…     

Sursa foto.

Ei bine, am luat ţeapă, romanul putea să se numească foarte bine “Mecanicul de locomotivă” sau “Agentul de bursă“, pentru că e doar povestea unui om care din asta îşi câştigă banii, din cronici sportive scrise pentru o revistă de profil din NYC. Mă aşteptam, cred, la istorisiri cu sportivi, antrenori, arene şi vestiare. Există în carte, dar constituie doar fundalul pe care îşi duce existenţa Frank Bascombe. Cronicarul sportiv, adică. Despre care aflu că, în partea a doua a trilogiei, devine agent imobiliar! Un tip de vârstă mijlocie dintr-un orăşel oarecare, care experimentează toate relele pământului (decesul fiului, divorţul, despărţirea de noua iubită, suicidul amicului), dar care are forţa să meargă înainte. Mesajul cărţii e pozitiv, avem practic de a face cu o pledoarie pentru speranţă, rostită plăcut şi cu ritm. Şi care se încheie cu o concluzie nespus de frumoasă: “Singurul adevăr care nu va putea niciodată să fie o minciună [...] este viaţa însăşi – lucrul care se întâmplă“.

David Winner – “Those Feet”

O carte obligatorie pentru amatorii de sport, în general, şi pentru împătimiţii de fotbal, în special.  Scrisă de un jurnalist cu “profil” interesant, “Those Feet” captivează. Nu se poate altfel, când găseşti fraze de genul “Argentina never produced Lionhearted centre-forwards like Tommy Lawton or Nat Lofthouse, or sturdy, reserved, gentlemanly defenders like Billy Wright or Bobby Moore. And England never produced a Di Stefano or a Maradona”! Sau trimiteri la meciuri memorabile, gen Anglia – Germania, de la Mondialul din ’70! Sau poveşti despre marele Bill Shankly, cel pentru care existau două mari echipe pe Merseyside: Liverpool şi Liverpool Reserves! Sau… multe, multe altele!

Nick Hornby – “High Fidelity”

Întâi am văzut filmul.

Apoi am căutat cartea; şi, pentru că am prieteni, am găsit-o, în română şi în engleză. Ideea cu adevărat bună care mi-a venit (încă de când vedeam filmul) a fost să caut fiecare piesă la care se face referire, de la Walking on Sunshine la Got to Get it Off My Mind. Trecând, cum altfel, prin Little Latin Lupe Lu sau I Want to See the Bright Lights Tonight.

Şi, din  multele panseuri geniale, am ales unul:
“E mai uşor să ai părinţi dacă ai şi o prietenă”.

Help needed

L-am găsit pe stradă, tocmai ce fusese ocolit in extremis de un Cielo. Mi s-a părut victimă sigură şi l-am luat în casă. Problema e că nu mă prea pricep la păsări, în general, şi la guguştiuci, în special. Aşa că orice sfat este binevenit.

Asta este problema lui cea mai mare: la unul din picioruşe are doar două degete din patru. Şi pare anemic, nu are forţă în aripi, orice încercare de zbor e sortită eşecului.

Deocamdată, locuieşte într-o spaţioasă cutie, lângă calorifer, are firimituri de pâine, boabe de orez şi apă. Dă semne că s-ar simţi ceva mai bine.

Dar revin şi spun că orice sfat legat de rapida sa punere “pe picioare” e binevenit.

A, pentru că l-am găsit azi, 3 ianuarie, numele său e Sam. Prietenii ştiu de ce.

Later edit:

Ca şi tizul său, Sam pare pasionat de cărţi.

Sebastian Faulks – Engleby

Michael Engleby este un “ciudat” asocial, care lasă totuşi impresia că s-a integrat onorabil în societate. Evident, nu este aşa: tinereţea trăită retras, printre furturi, alcool şi droguri, l-a condus către crimă. Doar că E. este “prăjit” sau poate bolnav, ani buni nu îşi aminteşte el însuşi despre crima comisă, iar autorităţile nu au suficiente dovezi pentru a-l identifica pe autorul abominabilei fapte. Douăzeci de ani mai târziu, totul iese la iveală – dovezile îl incriminează iar în memoria personajului se produce scurtcircuitul: îşi aminteşte că a comis crima. E, probabil, valenţa moralizatoare a romanului…