narcis

Incep sa povestesc cam ce mi s-a intamplat prin Norvegia. Fara metoda. Las amintirile sa se astearna aici, asa cum imi vin. Prima trebuie sa fie despre M., pakistanez rezident in cartierul Storhaug din Stavanger, unde faceam eu livrari.

Zgomot de fundal – Pakistani music

Omul s-a gandit ca locuind acolo, poate face usor livrari, desi avea zona proprie, in alt cartier. Voia sa faca un ban in plus si a gandit practic. Cum eu plecam, trebuia sa il “trainuiesc”, asa cum si eu fusesem antrenat de Napoleon (asa-l cheama, jur!) – a fost memorabil: el vorbea limba lui slava, plus norvegiana si rusa, eu vorbesc fluent romaneste si destul de bine engleza. Ne-am inteles foarte bine, totusi!
In seara cu pricina, primesc un telefon de la distribution leader: “trebuie sa il iei pe M. de la benzinaria Statoil de pe Ryfylkegata si sa ii arati zona”. M-am dus dupa om, la benzinarie si am fost placut surprins sa vad ca detinea un Mercedes dragut, cu numere de Germania (enigma se dezleaga mai tarziu). Vorbea un amestec de engleza, franceza, germana, norvegiana -  o nebunie! Voia sa ii arat harta zonei, sa ii spun daca il las sa preia ruta din noaptea urmatoare si daca eu cred ca poate termina intr-o ora. Ruta iti lua trei ore daca te grabeai, putea sa o preia oricand si harta o aveam in masina. Dar, incercand sa fiu rezonabil, i-am propus sa mergem la pick-up point si sa incarcam ce avem de livrat. S-a gandit putin si a fost de acord, asa ca am ajuns acolo la un sfert de ora dupa ce ar fi trebuit sa ma apuc de treaba. Surpriza, D-leader-ul era acolo, asa ca M. n-a participat la incarcare, pentru ca a avut muuulte intrebari de pus. Cand am reusit sa il urc in masina – nu stiu cum e pe zona ta, dar aici am un dead-line de respectat, hai sa incepem – si sa ii dau cafeaua (paranteza: in prima noapte cu Napoleon, cand omul bea din cafea imi doream teribil si eu una; stiind ca urmeaza sa il am pe M., cand mi-am luat cafea, i-am luat si lui una – o “extravaganta” in Norvegia, unde un pahar de cafea costa doi euro), M. s-a simtit dator sa imi spuna doua lucruri: 1) ca sunt de treaba si 2) povestea vietii sale. Statuse in tara lui pana la 19-20 de ani, s-a prins ca nu erau mari perspective si a plecat in Franta. De acolo, s-a dus in Germania si apoi, cu Mercedesul si nevasta, a venit in Norvegia. Cand mai respira, ii mai spuneam si eu ce si unde trebuie sa livreze. S-a plictisit repede si a cerut lista pe care a studiat-o concentrat vreme de vreo trei strazi. La una dintre opriri, cand ma pregateam sa o iau din loc, imi zice “Wait!“, se da jos si face indelung pipi. “I have problems when I drink coffee“. Aha! Cert e ca ii venise si cheful de treaba. “So, we have to deliver at number 32“. 32 pronuntat “tarti-tu”. Ca-n ”Petrecerea”, sper ca ati vazut filmul; de altfel, omul meu mi-a amintit toata noaptea de personajul lui Peter Sellers (Hrundi V. Bakshi), motiv sa rad pe infundate. Se descurca cu livrarile: consulta lista si ducea ce trebuia sa duca la number tarti for ori seventi tri, dupa caz. Doar ca in ritmul lui ar fi terminat ruta in sase ore in loc de trei! Din cand in cand, se mai oprea sa faca pipi. Pe la cinci dimineata, l-am simtit impacientat. Intr-un tarziu, si-a luat inima in dinti si mi-a cerut sa il duc acasa. Era Ramadan si trebuia sa manance, altfel manca peste fix o zi! L-am dus acasa, ce era sa fac?! “Vino peste zece minute!” Aveam un delay serios, dar ma distram de minune, asa ca am promis sa ma intorc. Desigur, l-am asteptat inca un sfert de ora. A revenit cu forte proaspete si mi-a pus o groaza de intrebari, care mai de care mai aiuritoare. Ne-am despartit prieteni si ne-am urat numai de bine.

Epilog: in penultima noapte, dupa ce am terminat livrarile si am revenit la baza, intreb coordonatoarea (o zdrahoanca care detesta vizibil barbatii): “cand incepe M. pe ruta mea”? Raspuns: “He quits“. “Oh, I guess I’m a good trainer“. “Yes, of course. He was devastated!“.