Sursa.

Sursa.

(se dedică lui Paul Alexe, ştie el de ce)

Camera îl caută în secvenţe scurte, îi dezvăluie mâinile, niciodată chipul, îi disecă voluptos mişcările scurte şi sigure, apoi îl dizolvă instantaneu. Are graţia unui pianist celebru, eleganţa portarului cu fireturi de la Hilton, mândria mută a stapânului de câine-campion, atingerea fină a unui amant delicat, discreţia unui bancher elveţian, ochii unui ţintaş de elită, precizia unui neurochirurg, răbdarea unui şahist sovietic, aerul suveran al unui domnitor peste un regat fără supuşi. În loc de coroană şi sceptru, poartă mănuşi albe, strălucitoare. Pentru distincţie. N-are fluier, nu-l aleargă Gino, nu-i protestează nimeni, nu-l înjură tribunele, merge cu portbagajul gol. Este el, arbitrul de snooker.

În 1987, Aurelia Dobre câştiga la Rotterdam titlul de campioană mondială absolută, plus un titlu mondial (bârnă) şi două medalii de bronz (sărituri şi sol) în finalele pe aparate. Plus titlul pe echipe – alături de Daniela Silivaş, Ecaterina Szabo, Camelia Voinea, Eugenia Golea şi Celestina Popa – România devansând atunci URSS şi RDG. O, tempora…

Imagini – aici.

Şi perla coroanei: Stadion Feijenoord sau, pentru cunoscători, De Kuip. Lumea spune pe aici că este cel mai frumos stadion din Olanda; nu mă pronunţ, nu am văzut ArenA din Amsterdam.

După o luptă dusă cu mine însumi, mi-am cumpărat tricoul alb-roşu al lui Feyenoord…

N-am mai prins un meci aşa grozav, deşi am ales Feyenoord – AZ Alkmaar. Au bătut oaspeţii cu 1-0, dar fotbalul a fost chiar sărac. În etapa următoare, Feyenoord a învins cu 4-0 la Utrecht…